„În noaptea de 6/7 ianuarie, poliţiştii Brigăzii Rutiere au acţionat pe principalele artere ale Municipiului Bucureşti pentru reducerea riscului rutier în rândul participanţilor la trafic. Au fost avute în vedere depistarea celor care conduc autovehiculele sub influenţa băuturilor alcoolice, precum şi verificarea legalităţii efectuării transportului în regim taxi”, precizează sursa citată.
Poliţiştii rutieri au aplicat 102 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 34.000 lei şi au fost reţinute 18 permise de conducere, din care 10 pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice.
„Au fost întocmite patru dosare penale, dintre care două pentru conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, unul pentru conducerea unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi unul pentru conducerea unui autovehicul de către o persoană care avea dreptul de a conduce suspendat”, menţionează oamenii legii.
Totodată, au fost aplicate 30 de sancţiuni în valoare de peste 22.500 lei taximetriştistilor, conform Legii 38/2003 privind transportul în regim taxi şi în regim de închiriere, majoritatea pentru lipsă documentelor.
„De asemenea, împotriva unui conducător auto care a efectuat activitatea de transport de persoane în regim taxi s-a dispus măsura suspendării dreptului de utilizare pentru o perioadă de şase luni , întrucât nu a deţinut autorizaţie taxi valabilă”, potrivit Brigăzii Rutiere.